Wizz Air a dat jos din avion un veteran de război din Ucraina. Explicația companiei aeriene. ”Suntem obligați”
Un echipaj Wizz Air a dat jos dintr-un avion un veteran de război din Ucraina. Bărbatul, care se baza pe acel zbor pentru a ajunge înapoi la familia sa, a izbucnit în lacrimi. Reprezentanții companiei aeriene au explicat de ce a fost luată această decizie.
Motivul pentru care veteranul de război din Ucraina a fost dat jos din avion
Veteranul de război, care și-a pierdut piciorul pe front și a primit îngrijiri medicale la Tel Aviv, voia să ajungă acasă la familia sa din Ucraina. Însă, bărbatul a fost dat jos din avionul ce urma să decoleze din Tel Aviv și să ajungă la Varșovia.
El a fost dat jos din avion pentru că nu a putut sta pe scaun din cauza protezei sale. A stat într-un colț al avionului timp de o oră și jumătate. Mai târziu, a căzut și s-a rănit la mâini. Echipajul avionului a spus că are un comportament inadecvat și l-a obligat să părăsească zborul.
Bărbatul a izbucnit în lacrimi, întrebând cum va mai ajunge acasă. El i-a arătat unei însoțitoare de zbor un rucsac în care se aflau doar cadouri pentru familia sa.
Explicația reprezentanților Wizz Air
Reprezentanții companiei aeriene Wizz Air au explicat de ce a fost luată decizia de a-l da jos din avion pe veteranul de război din Ucraina.
„Ne cerem scuze pentru supărarea provocată în legătură cu un pasager de pe zborul nostru de la Tel Aviv către Varșovia recent. Siguranța este prioritatea noastră numărul unu și este responsabilitatea echipajului nostru să se asigure că toți pasagerii sunt apți să zboare sau sunt însoțiți de cineva care să îi sprijine.
Dacă există vreun indiciu că un pasager are o afecțiune medicală care l-ar putea pune în pericol în timpul zborului, suntem obligați să refuzăm îmbarcarea. În acest caz, a fost o decizie dificilă, dar necesară, luată cu gândul la siguranța pasagerului.
Acestuia i s-a oferit apă și un loc unde să stea în timp ce aștepta asistență din partea personalului aeroportului. Vă mulțumim pentru înțelegere”, au transmis reprezentanții Wizz Air.